I live.

Mă izbesc nervos de realitățile României, mă lupt cu unele, mai fug prin alte țări ca să mă apăr de celelalte. Am învățat cum treci mai ușor peste toate: cu un pic de umor. Sau cu buldozerul, dacă ai. Am o naivitate de neînfrânt, tot cred lucruri bune despre oameni, locuri și intenții, așa că uneori mă entuziasmez fără măsură. După care mă lovește realitatea, mi-aduc aminte unde trăim, mă mai necăjesc, o iau de la capăt. Așa că nu pot decât să fiu de acord cu Marin Sorescu care se întreba: „Cum se numea drăcia aceea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu?”. Viață, viață se numea, și era minunată și frumoasă și înfricoșătoare și teribilă și tristă și unică și temătoare și plină de speranță.
I live.