Despre drumuri mari și mici

Posted by on Apr 27, 2016 in Blog, Pasiune pe 2 roți | 2 comments

Despre drumuri mari și mici

Ciudat cum n-am inaugurat secțiunea aceasta până acum. Sigur, pe dincolo sunt activă pe subiectele ce țin de moto, însă aici încă nu găsisem direcția. Acuși cred că o știu, deci dau drumul la primul post.
Ideea e că dacă tot am un blog de educație civică pentru motocicliști (că nu știu cum să-i zic mai bine de-atât), aici ce să mai scriu despre mersul cu motocicleta?
Nu-mi ajunge unul?
Ei bine, iaca. Mi-am dat seama că aici voi scrie despre aceleași subiecte pentru… ne-motocicliști. Pentru cei care nu știu cum e, pentru cei care doar se sperie de noi în trafic, pentru cei care îmi zic – a, dar eu nu știu multe fete motocicliste și eu le explic că ba da, sunt, doar ți-e ție mai greu să le deosebești de băieți sub echipament.

La fel cum uneori ți-e greu să îți aduci aminte că motocicliștii  sunt doar niște oameni, copii mari îmbrăcați doar în niscaiva haine mai fistichii care să-i apere de toate nenorocirile care se pot întâmpla în trafic. Restul, șoferii adică, sunt de obicei îmbrăcați în vreo 2 tone de tablă care să-i apere.
Și dacă te-ai întreba de ce, de ce să te supui la chinul ăsta, de ce să te avânți așa în pericol, de ce să te expui… o să zic și eu cum zice o vorbă din bătrâni (din bătrânii motocicliști): dacă trebuie să îți explic înseamnă că n-ai să înțelegi niciodată.
Chin este, sigur, am tras niște spaime în trafic aglomerat pe ploaie, pe autostrăzile din Germania și Austria, prin periferiile Sankt-Petersburugului, în prafurile și drumurile desfundate ale Republicii Moldova, în înghesuielile Belgradului, spaime pe care zău n-aș vrea să le retrăiesc. Și cu toate acestea, iar și iar sunt pe drum, călare, cu vântul vâjâind pe la urechi, cu mirosul câmpurilor cu fân cosit și-al rapițelor și-al pădurilor plutind în cască (nu-i etanșă, intră mult mai bine decât în mașină orice miros de pe drum), cu ochii în zare și în sus la cer și în stânga și-n dreapta la peisaj (bine, unde traficul permite, altminteri ne uităm la mașini, da?).
Mi-am dat seama de când conduc mașină cât de mult îți limitează aceasta câmpul vizual la drum, față de motocicletă. Plus că pe motor (pe unele, nu pe toate) ai o poziție de obicei mai ridicată decât majoritatea mașinilor, deci vezi peste ele. Asta folosește pentru asigurare în trafic, nu pentru admirat peisaje.
Dar să lăsăm introducerea. Merg pe motor de aproape 9 ani. Am avut timp să învăț și să pățesc diverse (noroc că nu grave).
Cel mai interesant e că am învățat despre mine. Ce îmi place, cine sunt cu adevărat, cum fac o chestie ieșită din comun dar pe care de fapt o simt parte din mine și complet definitorie. În fiecare primăvară când reîncepe sezonul  și mă sui pe motor parcă îmi aduc aminte cine sunt.
Și toată treaba asta s-a împletit superb cu dragostea pentru călătorii. Păi dacă tot îmi place să plec de acasă, de ce să n-o fac și cu mijocul de transport preferat?

În toți cei nouă ani am schimbat multe preferințe de mers, de la a încerca să-mi maximizez confortul pe motocicletă (nu mai pun puloverul de la bunica și bocancii de munte când e frig, ci mi-am luat rânduri-rânduri de echipament specializat) până la distanțele parcurse.
Mi-am dat seama de asta când, acum câteva zile, discutam cu o amică motociclistă despre cum nu mai sunt deloc atrasă de a pleca pe motor… până la Giurgiu. Sau pe oriunde în jurul Bucureștiului, doar ca să se învârtă roata. Nu, acum plecările trebuie să fie călătorii în toată regula, în țară sau nu, nu contează, dar să fie mai consistente decât o simplă floricică la punct fix.
De aceea mă atrag străinătățurile, Mongoliile, Rusiile (stai, că acolo am fost), și în-jururile-pământului (acolo n-am fost, dar e pe listă).

Dar apoi mi-am dat seama că interlocutoarea mea era la începutul drumului, mai începătoare decât mine, și era normal să treacă prin aceste stadii pe care eu le-am lăsat cumva (cu drag) în urma mea…
Deci? Ne asumăm o pasiune, o facem cu responabilitate, și visăm cu ochii larg deschiși la drumuri lungi. Nu sună prea rău, nu? O să mai povestesc despre asta, cu siguranță.

Am scris un post lung și numai și numai despre mine. Sigur, e blogul meu, despre ce-ai vrea să scriu? Dar ia să vedem. Ce vis ai tu, realizabil (că și eu m-aș duce pe Lună dar mi-e un pic peste mână), de când erai copil și tot îți spui că lasă, mai încolo, mai târziu, sau altă dată?

Dacă ți-a plăcut încearcă și:

Dacă aș avea o putere…
La Sculeni sunt moldoveni
Cum să intri-n casă în patru acte ratate
468 ad

2 Comments

  1. As fi curios daca ar exista un inregistrator de ganduri sub casca, ce romane ar putea iesi. Nu, nu chestia aia la moda in care vorbesti si te pui pe YT, ci una doar pentru ganduri, pentru multele ore, singur cu tine, in care doar noi stim adevarul…
    Cu cat calatoria e mai lunga meditatia e mai profunda.
    Zic si io, nu e obligatoriu chiar sa fie.
    Dar la tine sunt sigur ca apare material de o postare la fiecare 10 kilometri.

  2. Dragă George, cum eu sunt iubitoare de SF-uri, sper, visez și îmi imaginez cum ar fi un asemenea mecanism. Chestia aia la modă în care vorbești pe YT nu mă atrage nici pe mine! 🙂
    Știu că la drumurile lungi se pierd atâtea mici perle de meditație, că mereu pe motor când trec prin vreun loc/ situație mai deosebită știu exact ce și cum vreau să scriu despre asta… iar acasă, din amintirile sedimentate, iese altceva.
    Dar chiar, oare cum ar fi mai bune – astea „decantate” un pic, când a trecut primul văl emoțional, sau varianta brută, crudă a trăirii? Hm?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *