4 zile-nfipte într-una

Posted by on Mar 29, 2016 in Blog, De zi cu zi, Nervi urbani | 2 comments

4 zile-nfipte într-una

 „I try to take life one day at a time, but sometimes several days attack me at once.”

 

Pe la 9 de dimineață când am ieșit din casă, un om făcea foarte discret pipi pe o mașină. Albastră. Pe trotuarul pe care tocmai veneam, prinsă în dihotomia sistemului social în care trăim, în 2016, când să vezi o femeie făcând pipi pe stradă e ceva monstruos, dar să vezi un bărbat făcând același lucru…  e nimica, întorci capul, treci mai departe.
Am trecut, plină de nervi, i-aș fi zis câteva, dar cum păcatele mele să mă cert în plină dimineață azurie cu un micționator public? Ce să-i fi zis?
Strâng din dinți, mă sui în mașină, la câteva vehicule în spatele celei albastre, pângărite. Noroc că nu i-a plăcut culoarea neagră, nu? Pân’ ce-apuc eu să ies din rândul de mașini parcate, ce să vezi? Omul nostru termină treaba, traversează, și se suie în mașina lui, parcată pe celălalt trotuar.

Am rămas perplexă. P-a lui de ce n-o fi făcut??? Era 9 dimineața, o fi coborât din vreun bloc. A dorit în mod expres să se țină ca să facă pe mașina albastră a vecinului? O fi venit de pe drum? Și ce, erau benzinăriile ocupate? O fi avut mașina proprie proaspăt spălată, nu se făcea.  Era de Călărași, îi știu și numărul, încă mă gândesc dacă să-l fac public au ba. Ca-n bancul cu baba „de ce te p*și pe gardul meu”, rămân și eu într-o stare de prostație: de ce mă pe aia albastră, și nu p-a ta?

Așa a început ziua.

ochelari de VR

Ziua numărul doi, într-aceeași zi

La 180 de grade mai încolo, în cu totul și cu totul în altă lume, în alt univers, civilizat, plin de sens pentru mine, m-am dus la un curs despre The Digital You, am învățat chestiuni care sper să-mi folosească în lupta zilnică a definirii eu-lui din online. La fel cum zi de zi ne creștem pe noi înșine, e la fel de important ca partea din online, odată postată și rămasă pe veci undeva acolo, să fie o construcție care să ne reprezinte și cu care să nu ne fie rușine.

„Life isn’t about finding yourself. Life is about creating yourself.”

Nu tu floricele și pisici la poza de profil. Că doară nu ți-e rușine cu fața ta – o ai de-o viață întreagă și dacă nu zbieri de spaimă în oglindă dimineața când te vezi, cel mai probabil n-or să o facă nici alții.
Despre asta și multe alte referitor la Social Media, Mocial Media (SM for Mobile) și Dark Social am învățat.
Iar într-o pauză, bomboana amețitoare a zilei a fost că am încercat prima oară ochelarii de VR (Virtual Reality), prinsă într-un roller-coaster ce se desena în jurul meu pe măsură ce întorceam capul. La prima utilizare, creierul era așa de convins că ăla-i adevărul, ce vede el în realitatea virtuală, că nu ne mai înțelegeam în același cap. Am încercat să-l păcălesc, să mă țin cu o mână de masă, dar el nu și nu: cădeeem! Nu cădem mă, boule, suntem cu picioarele pe pământ – le crăcănasem și înfipsesem bine în podea, dar tot mă arcuiam din tot torsul ca o salcie în vânt, rotindu-mă și sucindu-mă pe toate direcțiile pe care roller-coaster-ul virtual mă arunca.
Vorba nevestii ăluia de-o prinde cu altul în pat: „Costele, tu crezi mie, sau ochilor tăi?”
A rămas remiză, eu amețită și creierul convins că ne-am distrat pe cinste.

Ziua trei a fost un fel de marți cu trei ceasuri rele.

’Napoi la muncă pe la orele 14. Aveam doar o jumătate de zi de concediu, iar ceea ce a rămas din după-amiaza petrecută la birou… mai bine să nu pomenim. Cert e că în două ore jumătate am înghesuit echivalentul a 50 de dimineți de luni, sau de prime-zi-după-concediu. Deși într-un final a reușit să se încheie într-un fel constructiv.

Ziua a patra și cea mai frumoasă:
A venit ca o vacanță în mijlocul nebuniei zilnice. Numai zâmbete și emoții și vin bun și discuții. Am avut eveniment cu SlowRide.ro, anunțat pe fugă cu numai vreo două săptămâni înainte dar care, datorită dragilor care ne citesc sfaturile și pățaniile noastre melcești, au venit și s-au simțit bine alături de noi.

A și, am terminat gata,? Nu, că apoi ne-am dus prin oraș, să sărbătorim reușita!

Era mai simplu să fiu tânără pe vremea când chiar eram tânără și ieșeam până dimineața în club, acum până la un 3:30 a.m. în bar a fost dificil.
Mai fac, că mi-a plăcut.

Dacă ți-a plăcut încearcă și:

Ferestre în stânci
Modern Art
La Sculeni sunt moldoveni
468 ad

2 Comments

  1. Ala cu masina albastra ii ocupase locul de parcare fata. Da’ nu-i panica, spalata e ca noua. 😉

  2. Este de-a dreptul imposibil, erau pe drumul mare, la bulivard. Tot n-am o explicație… liniștitoare.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum Să Intri-n Casă în Patru Acte Ratate | Ina Popa Blog - […] vedem deci cum a fost ziua de ieri, și nici măcar toată ziua, ci doar ieșitul din și intratul în…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *