La Sculeni sunt moldoveni

Posted by on Mar 15, 2016 in Blog, Nervi urbani | 1 comment

La Sculeni sunt moldoveni

N-aveam, zău, cum să pun alt titlu la articolul ăsta deși, s-o zic pe-a dreaptă, el este despre orice altceva numai despre Sculeni, nu. Mi-am adus aminte de Sculeni  (serios, cum să nu-ți placă numele așezării ăsteia? Așezarea Sculeni. ) pentru că am trecut mai de mult prin… printre… cum se numesc locuitorii? Sculăieni?
Nu pot să mă concentrez cu așa nume. Voiam doar să zic că pe-acolo am trecut când am plecat cu motorul în Rusia, taman până la Sankt Petersburg, în 2013. Pentru că zilele de concediu erau limitate și drumul lung, am ajuns seara în Iași, unde prietenul cu care eram a trântit motorul cât era de mare fix la intrarea  în parcarea hotelului Unirea, trântit cu tot cu sine, pe asfalt. Presupun că eram obosiți. Am apucat să mâncăm ceva și-am picat lați, iar a doua zi dimineața am ieșit din țară, către Bălți, MD, prin, ai ghicit, Sculeni! Așa că de oboseală și lipsă de timp n-am văzut Iași-ul în scurta mea trecere pe acolo. Nici nu-i cel mai comod loc de ajuns din București. Am tot vrut să mă mai duc cu motorul, că-mi lipsește din palmares nordul țării. Am mers prin aproape toate zonele din țară, am bătut cu orice fel de mijloc de transport de la Deltă la Cheile Nerei și de la Oradea la Dunăre, dar în nord… n-am prea ajuns. Am atins în treacăt Vatra Dornei și Gura Humorului, însă în rest mai nimic.

Și cum cel mai bun motiv să te duci într-un loc e acela că n-ai mai ajuns până acum, iată-mă pornind spre Iași. Varianta cea mai convenabilă de anul acesta pare a fi cu avionul. 45 de minute de zbor (cât mai aștepți în aeroport, hai 2-3 ore, cu tot cu transferul din București). Versus cât durează drumul în mod normal pe șosea? Zborul l-am prins cu o vagă reducere, așa că am dat cca 100 de lei pe el. E cea mai bună variantă deocamdată din punct de vedere al timpului și prețului.

Zis și zburat. Aterizate, trei pupeze cu tot cu gazdă, dăm să purcedem spre frumosul târgușor al Ieșilor. Aeroportul mic și primitor cât o sufragerie de bunică ne expulzase repede – de pe pistă, nepăstoriți până la intrarea în clădire, nici tu cordon, nici tu autobuz (ha, ce glumă), și-apoi, imediat ce-am intrat în clădirea aeroportului, n-am apucat să terminăm o respirație completă c-am și ieșit afară pe partea cealaltă.

Însă pe cât de ușor am trecut prin aeroport, pe atât de greu s-a dovedit a fi scosul mașinii de unde era parcată. Parcarea aeroportului s-a transformat în această Posadă modernă prin care, de data aceasta, bravii moldoveni țin piept invadatorilor de București –adică noi trei într-o mașină.

De ce? Stai să vezi. Ne așezăm omenește la coadă la barieră, să ieșim. În față, o mașină… zău că nu fac intenționat, dar așa s-a întâmplat, era de Vaslui. Din stânga noastră vine unul înfipt, croit să se bage în față, sărind coada. N-apucăm să-l claxonăm că deja din dreapta, la fel de perpendicular pe coadă ședea un alt destoinic moldovean, cu ditai mașina.

Ăl din față tot moșmondea cu cartela pe la aparat, dar, a naibii tehnologie, bariera nu voia neam să se ridice. Într-un final, săritoare, gazda noastră declară – mă duc să-l ajut! N-o fi știind omul unde să introducă jetonul, unde să scaneze cartela. Uniți salvăm Vasluiul! Se duce, se apleacă pe geam, văd ceva gesticulări, fără succes, că mașina de Vaslui nu ridică bariera. Mai rău, bagă în marșarier.  Defectul tehnic care ne ținea prizonieri pe toți? Șoferul din față nu plătise parcarea.

Nu avem nicio informație asupra motivului unei astfel de acțiuni dar se pare că orice-ar fi încercat să negocieze cu cititorul magnetic, (haidi, uăi, că ți i-oi da data viitoare)  n-a ținut. Deci, trebuia să scoată mașina din botul barierei și să mai încerce o dată, după ce va fi plătit regulamentar.

Acu, rețineți cum erau piesele pe tahla de șah, da? Noi în spatele lui Vaslui, băgăciosul în stânga, crucișătorul cu ditai balena de mașină, în dreapta. Noi dăm în spate, Vasluiul dă să iasă, dar îl cam bloca crucișătorul de Iași pe flancul drept. Iese șoferul vasluian, schimbă cu unul mai priceput, se mai uită în oglinzi, încearcă să navigheze cu  Titanicul mititel pe lângă aisbergul nemilos din dreapta. Într-un final cel din dreapta se prinde că ăsta n-are pe unde să iasă și face cea mai normală mișcare din lume: IESE din mașină să-l boscorodească p-ăsta de trecea, sireacul, prin furcile caudine între mașinoi și insula care adăpostea automatul parcării.

Da, iese să vadă și să zbiere probabil la vasluian să nu-i zgârie bunătate de limuzină. Cred că ar fi plătit amărâtul 2-3 copii tribut dacă îi făcea cel mai mic pocinog. Noi, perplexe în mașina noastră, nu pricepeam neam: de ce bre nu dă cu spatele??? Că de undeva venise și el, nu se teleportase acolo, deci o cale de ieșire mai era.

Ei bine, nu, manevra lui a fost să de dea jos din mașină să supravegheze operațiunea. Care, n-aveți nicio îndoială, se desfășura pe o distanță generoasă de câțiva centimetri.

Într-un final o scoate vasluianul, lasă în urmă crucișătorul nezgâriat, se duce în treaba dumnealui să își plătească parcarea (sau, mai știi, să dea o tură și să mai încerce o negociere ulterioară cu bariera – haidi, uăi, nu fii neiertătoare).

Când să ne punem pe făgaș, hop! L-ați uitat pe băgăcios, vedeți? Ăl din stânga! Jap, în fața noastră, cu o subtilă manevră de conducător bucureștean de pe linia de tramvai, se insinuează viril ca un catâr între noi și barieră. Normal că după dânsul a trebuit să încapă și șlepul din dreapta, că noi pierdusem rândul. Care vine, lung câtu mi-era dumisale, se proptește fin în insula automatului de parcare, DĂ CU SPATELE (sic!) o țâră și în final, reușește cu doar o zgârietură mică pe bară făcută de el însuși să iasă din parcare. Nu mai știu care dintre băgăcios sau crucișător au demarat cu scârț după barieră.

Noi, cu regret, am ieșit fără incidente, deși la cât stătusem să ne hlizim la cei trei cocoși, riscam să ne fi expirat tichetul plătit de parcare, care îți dă o jumătate de oră răgaz să treci bariera. Nu știm ce-a făcut vasluianul, dacă vedeți prin parcarea aeroportului Iași unul descumpănit dând rotocoale cu tichetul neplătit, vă rugăm să-l ajutați.
crucisator

Va urma – ce-am făcut în Iași preț de-un weekend cam ploios.

 

 

 

 

Dacă ți-a plăcut încearcă și:

Modern Art
4 zile-nfipte într-una
5 lucruri pe care sigur le faci greșit în vacanțe
468 ad

One Comment

  1. Draga Ina, pe la noi pe aici se spune cucos, nu cocos 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Traseu Prin Iași în Zece Pași | Ina Popa Blog - […] problemă, am găsit soluții – am zburat.  Pentru un weekend întreg am găsit varianta cea mai faină de vizitat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *